Romania, dupa 6 ani – partea 1

Am pornit la drum cu dorinta de a ne revedea familiile si frumosii munti Retezat. Dupa un zbor lung si o escala generoasa am ajuns la Timisoara.

Prima impresie, avuta din avion, a fost ca aeroportul din care am decolat cu sase ani in urma nu s-a schimbat cu nimic. Buruienile domneau pe langa pistele cam crapate de vreme. Acelasi aeroport micut si simplu.

Ajunsi la ‘vama’ am fost speriati de o vamesha ce cotrobaia prin bagajele unui coleg de drum. Nu aveam noi nimic ilegal in bagaje, dar ideea ca ne va scoate tot din ele ne cam ingrozea. Din cate am vazut in scena respectiva, cred ca omul in cauza avea cam multe cumparaturi (electronice, aur) si nu se prea incadra in limita de 400 euro. Ne-am rugat sa nu cadem pe mainile doamnei cu pricina si asa am ajuns la un alt vames, care ne-a intrebat amical cum e pe la noi si a spus ca si el are o sora in Australia. Ca sa isi faca totusi meseria a zis sa deschidem o valiza. Pentru ca aveam doar hainele noastre, operatia a durat foarte putin si am trecut vama cu bine.

Drumul spre Hateg a fost bun, insa eram ‘captivati’ de depasirile pe contrasens – ne-am dezobisnuit sa mergem pe drumuri cu o singura banda pe sens. D. a spus ca nu mai comenteaza nimic la stilul meu de conducere, comparat cu ce a vazut in Romania
Ne simteam la fiecare depasire ca pasagerii din avion la aterizare. Aproape ne venea sa aplaudam dupa fiecare revenire reusita pe banda.

Natura frumoasa a compensat insa acest neajuns.

Satele si-au pastrat linistea pe care o stiam din vacantele la bunici. Oameni in poarta casei la taclale, cladiri vechi si noi, ici si colo ‘celebrele’ palate tziganesti.
Natura se manifesta liber, fara esteticul ‘manipulat’ occidental. Aici oamenii taie iarba sa aibe animalele de mancare, nu ca sa arate frumos gazonul.

Am ajuns la Hateg obositi, dar bucurosi sa ne revedem familia. Soptindu-ne parca sa ii calcam potecile, Retezatul se profila in ceatza.

This slideshow requires JavaScript.

~ prin chipuitorul pe august 20, 2011.